Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, trage un semnal de alarmă în legătură cu blocarea unuia dintre cele mai importante proiecte ale comunității – construirea noii școli gimnaziale, a grădiniței cu program prelungit și a sălii de sport de pe strada Unirii. Potrivit edilului, Compania Națională de Investiții (CNI) a transmis, la data de 7 octombrie 2025, o notificare prin care anunță reducerea ritmului de lucru cu 97%, echivalentul unei opriri aproape totale a lucrărilor. Într-o declarație fermă, primarul Lucia Suciu a subliniat consecințele grave pe care această măsură le va…
Etichetă: Compania Națională de Investiții
Lucia Suciu: „Hub-ul educațional este un proiect ambițios, gândit pentru viitorul copiilor”
Comuna Chinteni face un pas important către modernizarea infrastructurii educaționale printr-un proiect de amploare care va schimba radical condițiile în care copiii învață și se dezvoltă. Primărița Lucia Suciu a anunțat în cadrul podcastului „Lumea lui Avarvarei” că lucrările la hub-ul educațional au început deja, după ce procesul de licitație a fost întârziat luni întregi de contestații nefondate. Cu o valoare estimată la 10 milioane de euro și o suprafață de 7.000 mp construiți, complexul va include școală, creșă, grădiniță, sală de sport și cantină, toate gândite pentru program prelungit,…
