Sănătatea și educația sunt două componente mari ale sistemului social. Din păcate însă, în mediul rural lucrurile stau și mai prost decât în orașe, la ambele capitole. La ce v-ați gândit pentru a îmbunătăți aceste aspecte în comuna Chinteni, acolo unde candidați la primărie din partea PRO România?
Cred că o societate care tratează superficial sănătatea și educația n-are cum să existe normal, e mai mult o ,,culegere de probleme” mai mult sau mai puțin complicate.
Medicina din mediul rural este un fel de cenușăreasă a medicinei, tratată superficial și insuficient sprijinită de statul român. Satele comunei Chinteni au o populație îmbătrânită, bolnavi cu multe boli cronice, unii în imposibilitatea să ajungă la Dispensarul Medical din centrul comunei, trimit doar cardul de sănătate prin vecinul care merge oricum spre Cluj.
În nici unul dintre aceste sate nu există puncte medicale unde să se poată deplasa un medic, să vină el în întâmpinarea acestor oameni cu probleme. Spații există, implicarea financiară ar fi minimă, trebuie doar bunăvoință și dorință.
În perioada precampaniei electorale mi-am dorit foarte mult organizarea unei caravane medicale care să aibă drept scop monitorizarea minimă a sănătății persoanelor învârstă (tensiune, EKG, glicemie). Din păcate, condițiile legislative au fost mai aspre; ideea rămâne, însă, cu extindere spre pediatrie, screening de cancer de sân și de col uterin.
Când am mers să adun semnături de susținere pentru depunerea candidaturii am avut tensiometrul cu mine, ideea mea a fost strălucită și îmbrățișată cu entuziasm chiar și de persoanele mai tinere. Un gest simplu, care nu costă mult! Așa sunt eu, mereu mă gândesc să fac ceva pentru ca să le fie mai bine celor din jurul meu, iar cei care mă cunosc știu acest lucru.
O operațiune efectuată într-un cadru organizat, așa cum sunt aceste analize simple făcute într-o caravană medicală, poate da informații extrem de prețioase! Este mult mai ușor și mai puțin costisitor să previi decât să tratezi o boală. Și e vorba și de creșterea calității vieții locuitorilor.
Dacă vrei cu adevărat să faci ceva pentru cei de lângă tine, se poate!
Aveți perfectă dreptate, serviciile medicale de bază ar trebui să fie accesibile fiecărui cetățean, indiferent că este de la oraș sau de la sat. Dar despre educația în mediul rural, ce ne puteți spune?
Educația este sora geamănă și la fel de importantă a sănătății! Educația deschide ferestre largi spre lume. Trăim vremuri anapoda pentru care nu ne-a pregătit nimeni!
Săptămâna trecută a început anul școlar. N-o să vorbesc aici despre ce-au făcut autoritățile locale, dascălii și părinții pentru bunul mers al lucrurilor. Vreau să cred că fiecare a făcut ce-a putut mai bine! Oricum, felicit călduros părinții și cadrele didactice!
O să vorbesc, însă, despre copii! Pe copiii aceștia ar trebui să-i vedem mai bine. Sunt puțini, majoritatea au mers la Cluj, pentru condiții mai bune de derulare a actului educațional. Copiii de la Chinteni sunt isteți, trebuie motivați, învățați să zboare, și nu numai până peste drum ci, pentru că au aripi, până îi țin aripile! Trebuie învățați că nu există piedici!
Am spus de la-nceput că, dac-o fi să fie, o parte din indemnizația mea de primar se va transforma-ntr-o bursă școlară: Excelență de Chinteni – nu pentru un copil care are neapărat 10 pe linie, ci pentru un copil care excelează în ceva. Pentru un copil care vrea să zboare! Poate unul dintre ei cântă bine, altul e talentat la sport, la desen, altul e un bun prieten, altul iubește animalele, fiecare copil are ceva special. Tare mi-aș dori să-mi urmeze și alții exemplul!
Suntem în ultima săptămână de campanie electorală, ați dori să le transmiteți ceva chinteoanilor acum, pe final?
Locuiesc în comuna Chinteni de 12 ani, iar prin natura meseriei mele – sunt medic stomatolog aici, în Chinteni, am interacționat cu foarte mulți oameni. Dar niciodată nu am avut ocazia să îi cunosc așa cum am făcut-o în ultimele luni, când am luat la picior fiecare stradă, fiecare uliță din fiecare sat al comunei.
Dragii mei chinteoani, sunteți absolut minunați! Vă mulțumesc pentru că m-ați primit cu atâta căldură și deschidere în mijlocul dumneavoastră! Este pentru prima dată când vă cer ceva: duminica viitoare, în ziua cea mare a alegerilor locale, să votați cu înțelepciune!
Despre mine știu sigur că voi fi întotdeauna în slujba dumneavoastră, cu multă bună-credință, entuziasm și dedicare. Același lucru îl pot spune cu certitudine și despre colegii mei de la PRO România care sunt pe lista mea de consilieri. Cred că la conducerea comunităților trebuie să ajungă echipe funcționale, care urmăresc întotdeauna binele comun, așa că vă rog să nu uitați despre acest lucru.
Multă sănătate vă doresc! Și multă înțelepciune în 27 septembrie! Fiți PRO muncă, PRO inovație, PRO Chinteni!
Produs de SC ELEMENTE ADVERTISING & CONSULTING SRL, la comanda Partidului PRO România – Cluj, Cod mandatar financiar: 21200010