Șofer fără permis, prins de polițiști în Chinteni

La data de 24.01.2018, în jurul orei 13:10, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Baciu – Postul de poliție Chinteni, au depistat un bărbat de 66 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autovehiculul pe DJ 109A, în Chinteni, având permisul de conducere reținut. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Accident în afara localității Cristorel. Trei persoane au fost rănite ușor

foto: Tony Bobyku Accident rutier pe raza comunei Așchileu, în afara localității Cristorel. Trei persoane au fost rănite ușor după ce șoferul autoturismului în care se aflau acestea nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a ajuns cu mașina în șanț. Incidentul rutier s-a petrecut în data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, un bărbat, de 26 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autovehiculul pe DC 145, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de…

CHINTENI: Sistemul de alimentare cu gaz se extinde pe strada Munţii Oaşului

Lucia Suciu, primarul comunei Chinteni, informează că ieri, 11 ianuarie, a avut loc predarea amplasamentului aferent obiectivului de investiţii „Extinderea sistemului de alimentare cu gaze naturale pentru alimentarea cartierului de la intrarea în sat Chinteni”. „Dat fiind faptul că nu toţi locuitorii străzilor secundare au predat autorităţilor publice locale, documentele solicitate, astfel încât să fie îndeplinită condiţia de bază impusă de către CPL Concordia, respectiv, ca investiţia să se desfăşoare doar pe domeniul public, proiectul nu s-a putut finaliza corespunzător, în varianta propusă de noi”, a precizat primarul, prin intermediul…

Rețeaua de iluminat public din comuna Sânmărtin va fi modernizată

Consiliul Județean Cluj a eliberat un certificat de urbanism care vizează lucrări de investiții în rețeaua de distribuție a energiei electrice destinată consumului general și iluminatului public în comuna Sânmărtin. ,,Accesul cetățenilor la rețelele de utilități publice reprezintă un aspect esențial într-o societate civilizată, motiv pentru care îmi exprim întreaga susținere pentru demersurile inițiate de cele două comune clujene, investiții a căror finalitate o reprezintă îmbunătățirea nivelului de trai al întregii comunități deservite”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. Potrivit informațiilor oferite de autoritățile județene, proiectul vizează, în principal, lucrări de…