Accident cu o femeie rănită la ieșirea din Deușu

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această după-amiază la un accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Deușu, comuna Chinteni, transmite ISU Cluj. La fața locului pompierii au găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, fără ocupanți în acesta. Martorii evenimentului au precizat faptul că o femeie, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a fost prinsă sub autoturism și au acționat pentru readucerea pe roți a autoturismului și eliberarea femeii de sub acesta. Pompierii au găsit femeia în stare de conștiență și cooperantă, astfel i-au…

Aurelia Cristea (PSD): Centura de Nord și de Sud a municipiului și bretelele spre A3 sunt soluția certă pentru dezvoltarea sustenabilă a municipiului Cluj-Napoca

La fel ca toți concetățenii mei, la început cu stupoare, apoi cu indignare, am asistat în ultimii 4-5 ani la neputința administrației publice locale în ceea ce privește proiectul de importanță strategică pentru Cluj-Napoca, respectiv ”Centura Metropolitană”. Am realizat că este posibil să dedici unui studiu de fezabilitate cel puțin patru ani, în condițiile în care acesta putea fi realizat în cel mult un an, iar la acest moment puteam să discutăm deja despre proiecte și investiții, despre oportunități apărute în urma finalizării acestei centuri. Nu voi înțelege niciodată tertipurile…

Candidații la primăria Chinteni sunt invitați la o dezbatere publică: Dialog față în față, pe proiecte!

Campania electorală 2024 nu este diferită de cea din anii precedenți, o multitudine de informații care nu sunt verificate oficial și de fake news-uri invadând comunitățile online din Chinteni. Pentru a clarifica toate aspectele legate de proiectele comunei Chinteni, finalizate, în derulare sau de viitor, primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, propune o dezbatere publică, duminică, 2 iunie, la Sala de Ședințe a Consiliului Local Chinteni, unde sunt invitați toți candidații la primăria Chinteni să-și prezinte proiectele și să dezbată față în față orice aspect legat de comuna Chinteni. „Dragi locuitori…

PNL Cluj: Disperarea și ipocrizia USR sunt fără margini! Cătălin Drulă a scos Centura Metropolitană din PNRR!

Așa cum ne-au obișnuit de ceva vreme, orice proiect care începe la Cluj, provoacă insomnia USR-ului. Planurile lor de blocare a proiectelor Clujului a eșuat. După ce ministrul USR, Cătălin Drulă a scos Centura Metropolitană din Programul Național de Redresare și Reziliență, iar cu eforturi susținute acest proiect de o importanță majoră pentru Cluj, a fost reintrodus spre finanțare de către miniștrii Lucian Bode, Marcel Boloș și Sorin Grindeanu, iată că astăzi au început oficial lucrările la primul tronson Florești-Cluj, ruta de transport cea mai aglomerată din România. Domnule Viorel…

Remus Lăpușan (PSD) Construirea parcurilor industriale în puncte strategice din județ este cheia pentru dezvoltarea sustenabilă a Clujului

Deși administrația locală a recunoscut necesitatea și importanța acestor parcuri industriale și tehnologice, lucrurile s-au mișcat foarte greu în această direcție în ultimii 12 ani. Avem cele trei vestite TETAROM-uri în zona Cluj-Napoca, dar nimic în celelalte zone urbane ale județului. În 2012, Alin Tișe, președinte al Consiliului Județean Cluj, a promis că va deschide încă două parcuri industriale, în Feleacu (Tetarom 4) și Luna (Tetarom 5). Din păcate, Consiliul Județean a renunțat, între timp, la ambele proiecte (inițial a închis proiectul Tetarom 4 și acum 2 ani a anunțat…

Telenovela construirii Spitalului Regional de Urgență – happy end după mai bine de 10 ani

Astăzi au fost demarate, simbolic, lucrările pentru construirea Spitalului Regional de Urgență – cel mai important proiect de sănătate al județului Cluj. Despre necesitatea construirii unui mare spital în Cluj s-a vorbit de la începutul anilor 2010: dintotdeauna clinicile universitare din Cluj-Napoca au fost neîncăpătoare pentru fluxul mare de pacienți care vin din toată regiunea de Nord-Vest, atrași fiind de renumele și profesionalismul specialiștilor de aici. În plus, multe dintre aceste clinici funcționează în clădiri vechi, neprietenoase solicitărilor și standardelor actuale. Următorul episod a fost în 2014, când Spitalul Regional…

Ofensiva PSD Cluj pentru administrația locală

În data de 11 mai, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, a avut loc lansarea oficială a tuturor candidaților din partea Partidului Social Democrat Cluj pentru funcții din administrația publică locală, la alegerile din 9 iunie, dar și pentru Parlamentul European. La eveniment au participat peste 1000 de invitați din tot județul Cluj, dar și reprezentanți ai mass media. Discursurile de pe scena Casei de Cultură au arătat clar semnele unei schimbări de viziune în rândul politicienilor Partidului Social Democrat: plecând de la constatarea distanței mari față de…

Peste 2.000 de membri AUR Cluj s-au reunit sub statuia lui Avram Iancu la Cluj. S-a anunțat lupta cu „capetele de hidră” ale Partidul Comasat – Emil Boc, Alin Tişe, Ioan Rus şi Vasile Dîncu!

AUR şi-a prezentat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, în Piaţa Avram Iancu din centrul oraşului, în cadrul Caravanei Patrioţi în Europa, candidaţii la alegerile din 9 iunie. „Sunt la Cluj, printre voi, să mă lupt cu capetele de hidră ale Partidul Comasat. Cu Boc, cu Alin Tişe, cu Rus, şi cu domn profesor Dâncu…cu tatăl lor, cel care se pune pe afişe. Partidul Comasat există de mult timp aici la Cluj, sunt împreună din 2004. Trebuie să se lupte cineva cu toţi nenorociţii care şi-au bătut joc de români în ultimele decade.…

Producem local, gândim european!

De ziua Europei, în 9 mai, PSD Cluj a organizat un eveniment dedicat satului românesc în context european, la care au participat producători locali, oameni politici (dl. Vasile Dîncu – senator și viitor europarlamentar din partea PSD, dl. Ovidiu Ganz – deputat din partea Forumului Democrat) și o serie de invitați speciali, cum sunt dl. Ioan Oleleu – vicepreședinte ANSVSA, dl. Felix Arion – în calitate de președinte al AGRO TRANSILVANIA CLUSTER, dl. Ștefan Gadola – președintele Organizației Patronale HORECA – CLUJ, dl. Dorin George BOB, manager AROVIT Legume-fructe și…