Localitatea Deușu, din comuna Chinteni, a găzduit sâmbătă prima ediție a Festivalului „Dor de sat”, un eveniment dedicat tradițiilor, identității locale și spiritului comunitar, care a reunit locuitori de toate vârstele într-o atmosferă de sărbătoare. Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, a transmis că manifestarea a reprezentat mai mult decât un simplu festival, fiind „o adevărată lecție despre ceea ce înseamnă identitatea noastră, respectul pentru tradiții, credință și solidaritatea unei comunități unite”. Evenimentul a inclus un program artistic apreciat de participanți, activități dedicate copiilor, precum și momente menite să pună în…
Autor: Stiri Chinteni
Accident rutier în Vechea, în toiul nopții. Un tânăr a fost transportat la spital!
Pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 01:50, la un accident rutier produs pe raza localității Vechea. La sosirea echipajelor de intervenție, salvatorii au găsit un autoturism avariat, însă, din fericire, nu au existat persoane încarcerate care să necesite operațiuni de descarcerare. În urma accidentului, doi tineri în vârstă de aproximativ 18 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. Unul dintre aceștia a fost transportat ulterior la spital pentru investigații suplimentare și evaluarea stării de sănătate. La intervenție au…
Primăria îi invită pe locuitori să participe la „Ziua de Curățenie Națională 2026”
Locuitorii comunei Chinteni sunt invitați să se alăture celei mai mari acțiuni de voluntariat dedicate protecției mediului din România, „Ziua de Curățenie Națională 2026”, organizată în cadrul campaniei Let’s Do It, Romania!. Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Lucia Suciu, care a lansat un apel către cetățeni pentru a participa la acțiunea programată în data de 19 septembrie 2026. „Vă invit să demonstrăm, încă o dată, că spiritul civic și grija pentru comunitatea noastră pot face diferența. Prin implicarea fiecăruia dintre noi putem contribui la un mediu mai curat…
Amendă de 30.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor. Primăria anunță controale la șantiere!
Primăria comunei Chinteni anunță că persoana responsabilă pentru deșeurile abandonate recent pe raza comunei a fost identificată și sancționată contravențional cu suma de 30.000 de lei. Potrivit administrației locale, pe lângă amendă, proprietarul deșeurilor va suporta și costurile aferente ridicării și eliminării acestora. Reprezentanții Primăriei spun că identificarea persoanei sancționate a fost posibilă în urma sesizărilor făcute de locuitorii comunei. Pentru prevenirea unor situații similare, autoritățile locale anunță că, în perioada următoare, Poliția Locală și reprezentanții Primăriei vor desfășura verificări la toate șantierele aflate în desfășurare în comună. În cadrul…
Chinteni primește 270.000 de lei pentru refacerea drumurilor afectate de calamități
Consiliul Județean Cluj a aprobat alocarea a aproape 11 milioane de lei din fondul de rezervă al instituției pentru 37 de comune clujene, iar comuna Chinteni va beneficia de 270.000 de lei pentru refacerea drumurilor afectate de calamități. Decizia a fost aprobată la propunerea președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, fondurile urmând să fie folosite pentru investiții urgente în infrastructura locală, educație, rețele de utilități și obiective de interes public din mediul rural. Potrivit administrației județene, suma totală alocată se ridică la 10.935.000 de lei. Banii vor fi direcționați către…
Peste un milion de cărămizi LEGO® și o experiență pentru toate generațiile, în viitorul Magazin Certificat LEGO Brick Depot din RIVUS
Brandurile și conceptele care conectează generații sunt parte din viziunea RIVUS, proiectul de reconversie și regenerare urbană, de peste 550 de milioane de euro, al companiilor IULIUS și Atterbury Europe. Printre acestea se numără și Brick Depot, care va aduce în cadrul proiectului un Magazin Certificat LEGO®, unul dintre cele mai îndrăgite concepte dedicate creativității, imaginației și distracției adresat atât copiilor, cât și adulților. Gândit ca o destinație pentru întreaga familie, RIVUS va reuni într-un singur loc shopping-ul, relaxarea și divertismentul. Dincolo de componenta comercială, proiectul își propune să creeze…
Peste 350 de vizitatori au descoperit deja expoziția „Under Construction” din șantierul RIVUS, organizată în parteneriat cu UAD Cluj-Napoca
Până pe 26 iunie 2026, clujenii sunt invitați să descopere „Under Construction”, expoziția găzduită de RIVUS, organizată în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca. Realizat într-un context neobișnuit, în interiorul șantierului pentru dezvoltarea celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România aflat în construcție, expoziția propune o întâlnire între arta, arhitectura și materia locului. Inițiativa a stârnit interesul publicului, peste 350 de vizitatori descoperind până acum expoziția, dar și parte din șantierul care va reda orașului fosta platformă industrială ca parte activă a sa. Expoziția are…
Tanti Lenuța din Chinteni a devenit ambasador al Festivalului Plăcintelor de la Bobâlna
Festivalul Plăcintelor de la Bobâlna continuă să crească de la an la an, devenind unul dintre cele mai apreciate evenimente dedicate tradițiilor culinare din zona Transilvaniei. Pentru ediția a III-a, organizatorii au anunțat numirea ca ambasador oficial tocmai pe „Tanti Lenuța din Chinteni”, o figură cunoscută în comunitate pentru promovarea bucătăriei tradiționale și a rețetelor autentice de plăcinte. Primarul comunei Bobâlna, Dorin Petrean, a subliniat că implicarea acesteia reprezintă un simbol al legăturii dintre oameni, tradiție și gustul autentic care definește festivalul. De la un început modest, cu doar patru…
Primăria scoate la licitație un spațiu pentru înființarea unei florării, în incinta Capelei Mortuare
Primăria Chinteni anunță organizarea unei licitații publice pentru închirierea unui spațiu destinat înființării unei florării, situat în incinta Capelei Mortuare din localitate. Spațiul are o suprafață de 23,64 metri pătrați și aparține domeniului public al comunei Chinteni. Acesta este amplasat pe strada Unirii nr. 242 și este înscris în inventarul bunurilor publice la poziția 31, având numărul cadastral 70083 și CF 70083 Chinteni. Închirierea se realizează în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 3/29.01.2026 și a prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Documentația de atribuire poate fi consultată în caietul…
Premieră la Cluj: RIVUS găzduiește, în parteneriat cu UAD Cluj-Napoca, expoziția „Under Construction”, organizată pe un șantier în plină dezvoltare
Cel mai amplu proiect de regenerare urbană aflat în construcție în România, RIVUS, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, găzduiește, în perioada 28 mai – 26 iunie 2026, expoziția „Under Construction”, primul eveniment deschis publicului larg organizat în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca (UAD). Lucrările artiștilor și studenților UAD vor putea fi descoperite în Hala cu Arcade, una dintre clădirile emblematice ale fostei platforme industriale Carbochim, spațiu care va fi reintegrat în circuitul urban prin transformarea sa într-un centru dedicat artelor performative. Expoziția reunește lucrări de…
