Un accident rutier a avut loc în această seară între localitățile Pădureni și Feiurdeni, județul Cluj. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale echipate cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj.
Salvatorii au găsit un autoturism avariat, însă, din fericire, niciuna dintre persoanele implicate nu a rămas încarcerată. Doi bărbați au fost evaluați medical la locul incidentului, ulterior fiind transportați la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale.
Potrivit primelor informații furnizate de echipajele de intervenție, cei doi erau conștienți și cooperanți în momentul preluării. Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.