Accident grav: un bărbat inconștient a fost descarcerat și transportat la spital

Un grav accident rutier a avut loc în cursul nopții trecute, pe strada Unirii din localitatea Chinteni, județul Cluj. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112 în jurul orei 02:20, iar la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Salvatorii au găsit un autoturism grav avariat, ieșit în afara părții carosabile și răsturnat pe o parte, în șanțul pentru colectarea apelor pluviale. În interiorul mașinii se afla un bărbat încarcerat, în stare de inconștiență și cu multiple traumatisme.

Pompierii au intervenit cu echipamente speciale pentru a asigura accesul la victimă și extragerea acesteia fără a-i agrava leziunile. După ce a fost eliberat, bărbatul a fost predat echipajului medical și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Circumstanțele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.

UPDATE:

În data de 16 iunie a.c., în jurul orei 02.10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Unirii din satul Chinteni, transmite IPJ Cluj.

Din verificările efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani, din comuna Vultureni, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un arbore de pe marginea părții carosabile, ulterior răsturnându-se.

Conducătorul autoturismului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, întrucât a fost transportat la o unitate medicala pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu