Chinteni primește 270.000 de lei pentru refacerea drumurilor afectate de calamități

Consiliul Județean Cluj a aprobat alocarea a aproape 11 milioane de lei din fondul de rezervă al instituției pentru 37 de comune clujene, iar comuna Chinteni va beneficia de 270.000 de lei pentru refacerea drumurilor afectate de calamități.

Decizia a fost aprobată la propunerea președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, fondurile urmând să fie folosite pentru investiții urgente în infrastructura locală, educație, rețele de utilități și obiective de interes public din mediul rural.

Potrivit administrației județene, suma totală alocată se ridică la 10.935.000 de lei. Banii vor fi direcționați către lucrări de reabilitare și modernizare a școlilor și grădinițelor, reparații de drumuri, extinderi de rețele de apă și alte investiții necesare în comunitățile clujene.

La solicitarea expresă a celor 37 de primării, am propus alocarea din fondul de rezervă a unor sume consistente, în vederea decontării unor cheltuieli urgente. Absolut toate aceste investiții pe care le susținem vor contribui direct la creșterea calității vieții clujenilor din mediul rural”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În ceea ce privește comuna Chinteni, fondurile vor fi utilizate pentru refacerea drumurilor afectate de fenomenele meteo și de degradările produse în urma calamităților, o investiție considerată necesară pentru siguranța și mobilitatea locuitorilor.

Printre cele mai mari sume aprobate în cadrul acestei alocări se numără un milion de lei pentru comuna Frata, destinați finalizării lucrărilor de securitate la incendiu și reabilitării școlii din localitate, precum și un milion de lei pentru comuna Gilău, pentru extinderea sistemului de gaze naturale în Someșu Cald.

Consiliul Județean Cluj susține că astfel de finanțări sunt acordate anual pentru rezolvarea unor probleme urgente din comunitățile locale. Doar în cursul anului 2025, instituția a alocat peste 18,3 milioane de lei din fondul de rezervă pentru aproximativ 50 de unități administrativ-teritoriale din județ.

Distribuie articolul

Un răspuns la “Chinteni primește 270.000 de lei pentru refacerea drumurilor afectate de calamități”

  1. Aaa

    Care drumuri afectate de calamități în comuna Chinteni? De 5 ani nu a mai fost nimic pe aici. Iar apare alta sursa de supt bani de la stat degeaba

Lasă un comentariu