Încă 25 de microbuze școlare electrice au fost predate de Consiliul Județean comunelor clujene

Alte 25 de microbuze școlare electrice au fost livrate Consiliului Județean Cluj în cadrul proiectului finanțat prin Programul Administrației Fondului pentru Mediu. Acestea urmează să fie predate, în cel mai scurt timp posibil, unităților administrativ-teritoriale beneficiare.

Reamintim faptul că 34 de autovehicule destinate transportului școlarilor au ajuns deja în comunele clujene. În același timp, ca urmare a economiilor rezultate după furnizarea celor 34 de microbuze, forul administrativ județean intenționează să achiziționeze, suplimentar, încă trei microbuze electrice.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am trecut într-o nouă etapă în ceea ce privește facilitarea accesului tinerilor la unitățile de învățământ. La Cluj, mii de elevi dispun de condiții de transport moderne și sigure, scopul nostru fiind ca fiecare comună din județ să beneficieze de astfel de autovehicule. 61 de milioane de lei este valoarea celor două proiecte implementate de către noi, bani nerambursabili, utilizați pentru dezvoltarea comunităților.”

Microbuzele, cu o capacitate de 16+1 locuri,  sunt electrice, prietenoase cu mediul și eficiente din punct de vedere energetic. Acestea sunt dotate și cu facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități/ mobilitate redusă.

Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj: „Continuăm să oferim microbuze electrice pentru transportul elevilor din mediul rural. Acum o lună Consiliul Județean a oferit, din bani europeni, 34 de microbuze electrice școlilor și primăriilor din județ. O investiție în educație este una cu un succes garantat. Împreună cu investițiile în modernizarea drumurilor și a școlilor, aceste măsuri apropie satul de oraș și deschid noi oportunități pentru copiii noștri, adevăratul nostru viitor.”

Valoarea contractului de furnizare a celor 25 de microbuze școlare este de 16.782.500, fără TVA.

Consiliul Județean Cluj a predat miercuri, 30 aprilie 2025, către reprezentanții comunelor beneficiare, cele 25 de noi microbuze electrice destinate transportului elevilor. Acestea au fost achiziționate din fonduri nerambursabile, în cadrul proiectului finanțat prin Programul Administrației Fondului pentru Mediu.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Mii de elevi din 59 de comune clujene beneficiază, de acum, de condiții de transport moderne și sigure. Am reușit astfel să asigurăm copiilor din comunitățile rurale, chiar și din cele mai îndepărtate sau cu o populație scăzută, un acces facil la școală. În plus, ținând cont de faptul că suntem primul județ din țară care nu mai are școli cu toalete în curte iar unitățile de învățământ sunt integral racordate la apă, am contribuit esențial la asigurarea unui act educațional de calitate, care să genereze un viitor prosper comunităților clujene.”

Microbuzele, cu o capacitate de 16+1 locuri,  sunt electrice, prietenoase cu mediul și eficiente din punct de vedere energetic. Acestea sunt dotate și cu facilități pentru accesul persoanelor cu dizabilități/ mobilitate redusă, având o autonomie de 350 de km.

Alte 34 de autovehicule destinate transportului școlarilor, achiziționate printr-un proiect finanțat din fonduri europene, au ajuns deja în comunele din județ.

Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj: „În urma economiilor rezultate după furnizarea tuturor celor 59 de microbuze, intenționăm ca până la finalul anului să mai achiziționăm alte nouă autovehicule electrice. În acest fel, dacă luăm în calcul și primăriile cărora le-am alocat în ultimul timp, din bugetul nostru, fonduri pentru achiziționarea de microbuze moderne, reușim să asigurăm copiilor clujeni din mediul rural transportul gratuit și facil către unitățile de învățământ pe care le frecventează.”

Valoarea contractului de furnizare a celor 25 de microbuze școlare este de 16.782.500 lei, fără TVA.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu