În cursul acestui weekend a fost constituită organizația PRO România Așchileu, al cărei președinte este domnul Dănuț Boca, iar vicepreședinți sunt domnii Ioan Ciupei și Daniel Tămaș. Paul Sever Groza este candidatul PRO România la funcția de primar al comunei Așchileu.
Unul dintre cei mai tineri candidați ai PRO România din județ, Paul Sever Groza are o bogată experiență în atragerea de fonduri europene în agricultură și este absolvent al USAMV Cluj.
Apropiat de oamenii din comuna natală, candidatul PRO România vine cu o viziune nouă, de actualitate, care pleacă de la nevoile cetățenilor și urmărește prosperitatea comunității sale pe termen lung:
„Copilărind și crescând aici, nu pot să rămân impasibil la nevoile oamenilor, fie că sunt tineri sau în vârstă. Din păcate, comuna a bătut pasul pe loc de foarte mulți ani, iar lipsa infrastructurii și a utilităților mi se pare inadmisibilă pentru anul 2020. Acolo unde bugetul local nu va fi suficient pentru a rezolva problemele, vom accesa fonduri nerambursabile”, declară Paul Sever Groza.
PRO România este un partid de centru-stânga și vine cu o nouă abordare, promovând atât dezvoltarea de factură liberală în economie, cât și solidaritatea și incluziunea socială, specifice stângii politice.