Vești bune pentru locuitorii comunei: la începutul lunii septembrie, va fi deschis primul supermarket Profi în Chinteni. În aceeași clădire, la etaj, se va înființa un magazin Pepco, rețea poloneză care s-a extins mult în Cluj în ultimii ani, fiind foarte apreciată de cei care caută decorațiuni interioare, haine sau jucării și produse pentru copii.
Firma Profi a început deja angajările. Are nevoie de:
– 5 casieri;
– 4 vânzători la vitrina asistată;
– 5 vânzători la cofee – corner;
– 3 vânzători legume – fructe.
Posturi de conducere:
– 1 șef de magazin;
– 3 șefi de tură.
Programul de lucru presupune 2 schimburi, de câte 8 ore și 30 de minute fiecare, cele 30 de minute fiind de pauză. Se lucrează 5 zile din 7, iar prin rotație, se va lucra sâmbăta și duminica. Timpul lucrat în zilele nelucrătoare, se compensează cu zile libere.
Deși deschiderea magazinului este programată pentru luna septembrie, pentru cei interesați contractul individual de muncă se va încheia de îndată, urmând a fi plătiți, iar până la deschiderea efectivă, vor urma un program de instruire/calificare la magazinele PROFI din Cluj-Napoca, cu decontarea navetei. Persoanele interesate sunt rugate să se adreseze Primăriei comunei Chinteni pentru detalii legate de angajare.