Ajutoare pentru familia tânărului din Valea Fânațelor, decedat recent

Tânărul cu obezitate morbidă (peste 200 kg) din zona Valea Fânațelor a murit pe 24 ianuarie, după ce întreaga comunitate s-a mobilizat pentru a-i asigura asistență medicală. Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, împreună cu prefectul județului, Ioan Aurel Cherecheș, Inspectorul Șef al ISU Cluj, Ion Moldovan și managerul general al Serviciului de Ambulanță, dr. Horia Simu, precum și alte autorități locale, au încercat să-l ajute pe ultima sută de metri, dar s-a dovedit a fi prea târziu.

Băiatul provenea dintr-o familie săracă, care nu și-a permis un tratament medical adecvat. Mama sa povestea, în urmă cu o săptămână, că medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase i-au refuzat internarea în repetate rânduri, iar cei de la Clinica Medicală 2 nu au dorit să îl opereze, pentru că nu avea suma de 3.000 de euro. Remus Alin Vermeșan avea mai multe infecții, iar unghiile intrate în carne îi provocau dureri insuportabile. El suferea de semiparalizie pe partea dreaptă și retard mental.

Cazul a devenit public după ce presa din Cluj a relatat despre el, iar primărița din Chinteni a alertat autoritățile, spunând că „nu putem lăsa un om să moară dacă nu are bani”. Ajutorul a venit însă prea târziu, iar tânărul a decedat la 2 zile după internare, din cauza infecțiilor avansate. Familia lui este foarte săracă, singurele venituri fiind indemnizația de îngrijire de 1.200 de lei și pensia de handicap de 500 de lei, pe care acesta le primea. Odată cu dispariția lui, nu vor mai exista nici măcar aceste sume.

Cei doresc să ajute această familie o pot face donând în contul RO55BRDE130SV24282851300 deschis la banca BRD-Groupe Societe Generale S.A pe numele VIOLETA LENUȚA KOVACS.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu